Ca roman, iti mai vine sa te intrebi cateodata: de ce m-am nascut aici? Uneori, simplifici gandurile si spui franc: de ce m-am nascut? Pentru ca viata e darul suprem dar esti aruncat la intamplare in jungla, in noroi sau pe o plaja exotica. Dupa noroc...
De ce traiesc romanii prost?
Romania e plina de noroi rusesc, de toamna. Acel noroi care oprea si tancurile lui Hitler in apropierea Moscovei, in cel de-al doilea Razboi Mondial. Inaintezi greu prin el, te zbati sa-ti scoti picioarele si te afunzi mai mult, ramanand blocat. Ajungi la o petrecere si ai nevoie la baie. Cel de dinainte ti-a lasat un cadou: e o dunga maro, descendenta, care coboara din ce in ce mai brusc si se sufoca in apa. E viata multora dintre noi, direct pe vasul de toaleta. O fresca a societatii romanesti. O forma de manifestare a artei.
Istoria neamului e marcata de perioade in care n-am putut tine pasul cu ceilalti. Nu putem nici acum. Hazul de necaz functioneaza inca de minune, dupa cum ati putut vedea in ideea "Romania, anul 2547" - "Cu ocazia rezultatelor uimitoare ale Institutului de la Magurele, guvernul a decis sa aloce fonduri uriase pentru gasirea unei masini a timpului. Normal, pe buna dreptate s-a luat decizia aceasta, intrucat de acolo a plecat prima racheta construita integral din spuma poliuretanica, cu chedere fixate cu silicon si geamuri securizate construite la Arad. Racheta a reusit oarecum sa se aseze pe orbita, lovindu-se de statia spatiala internationala. Obiectivul noului program finantat cu fonduri proprii este demonstrarea ca insusi Romania este o mare masina a timpului. Din 1980 si pana astazi, tara ba a stat pe loc, ba s-a intors spre trecut."
Inca din cele mai vechi timpuri, a trebuit sa ne aparam, sa fugim in munti cu porcul, sotia, copiii. Au navalit peste noi toti, din toate partile. Atunci, francezii compuneau poezii, Shakespeare scria Romeo si Julieta, artistii venerau femeia si o scoteau din anonimat. Trecutul e dur si rece, marcandu-ne de mici, de cand luam primul contact cu istoria. Mai tarziu, un anume Eminescu s-a ridicat cu un cap deasupra tuturor. Astazi, putini isi mai aduc aminte de el. Nici macar nu stim ce s-a intamplat la revolutie. Nu stim multe lucruri pe care nici nu le putem ingropa undeva, pentru ca trebuie intai sa sapam o groapa in care putem descoperi noutati. Sau putem cadea in ea, dupa vechea vorba. Sa ne ferim de gropi.
Ajungi in strainatate si cand ceilalti aud de Romania, se gandesc la noi ca la o tara gata sa fie inghitita de doua placi tectonice. Multi se ocupa de cersit, furturi de haine sau electronice si comercializarea lor acasa, proxenetism, trafic de droguri. Ii vezi cu masini nemtesti si poarta oficial titulatura de "smecher". Ca in poveste, vine timpul cand flacaul ii spune mamei: "Plec in lume ca sa imi fac un rost". In aceasta poveste traim cu totii...
De ce traim atat de prost? Pentru ca nu ne cunoastem trecut, ne e teama de prezent si de ziua de maine. Pentru ca am evoluat ca un traseu EKG din fibrilatia ventriculara, haotic. Pentru ca tara sta pe un deal si terenul aluneca. Pentru ca e o diferenta uriasa intre a putea si a vrea. Pentru ca nu ne iubim aproapele, ci il sapam mereu. Pentru ca au fost putine evenimente care sa ne faca cu adevarat mandri de noi. Pentru ca Marinica mesterul sta cu burta la soare, stiind ca astazi nu vine seful sa supravegheze lucrarile. Pentru ca nu sunt bani. Pentru ca toata lumea fura...
Nu avem o stima de sine puternica si n-am avut niciodata. Nu ne iubim pe noi, pentru ca oricat de inzestrati am fi, ne lovim de ceilalti, de legi, de sistemul care e ca un svaiter. De asta de vine sa spunem: plec in lumea larga sa-mi fac un rost. Nici stima de sine prin procura, provenita prin reusitele grupului, nu exista. In 1998, cand Franta a castigat Cupa Mondiala, francezii se mandreau nespus cu tara lor. Fiecare avea o stima de sine crescuta prin prisma reusitei tarii lor. Noi avem dezamagiri. Apartenenta la grupuri mai mari, gen NATO sau UE, ne-a dat sperante. Realitatea a fost alta... Suntem bombardati cu energii negative, flacari violet, perpetuu.
Ne caracterizeaza mereu vorba "lasa ca merge si asa", in tot ceea ce facem. Traim in reverii, planuri si lumi virtuale. Fiecare isi imagineaza cum va scrie o carte, cum va castiga un Nobel, cum va conduce o companie, cum va pilota in MotoGP. Dar putini se lupta pentru teluri. Nici macar nu incearca.
Dan Puric povestea intr-un monolog cum un caine latra la un lac, timp de o ora. Se vedea pe el in apa si il tulbura imaginea. Latra, latra, latra. Din gresela, a dat cu botul in lac, perturband reflexia. Atunci s-a calmat. Devenim nelinistiti cand ne vedem. Trebuie sa alteram cumva imaginea asta.
Totul tinde sa se generalizeze. Afara suntem vazuti ca hoti pentru ca unii sunt hoti. Aici suntem vazuti ca hoti. In metrou, doamna de langa tine te priveste cu ochi rai. Isi tine geanta la piept, se uita cu suspiciune si ar vrea sa te si scuipe. Tu esti un om bun, dar ai pe frunte o eticheta. Nu tu ai pus-o acolo.
Daca ai o capra si o gasesti intr-o buna zi moarta, e vina celui de langa tine. Bineinteles ca si-a spus "sa moara capra vecinului". Si-a dorit mult asta si desigur, cand iti doresti ceva suficient de mult, se implineste.
Totul e un mare cerc vicios. Suntem gresiti individual si ca natie. Lenesi, fara vointa. Vrem mereu sa inmoaie cineva posmagii pentru noi. Putini nu sunt asa si aceia inoata impotriva curentului.
Postări
